Cand saniile trase de atelaje de caini trec pe sub acest arc la sfarsitul cursei, sarbatoarea si expunerea mediatica este comparabila cu cea a unui meci de finala.Dar cand Mike Curiak a trecut linia de sosire, nu a avut parte de o astfel de intampinare.
“Am strabatut toata strada principala prin Nome si am oprit sub Arc. M-am uitat in jur si nu am vazut nici o singura persoana pe strazi,” isi aminteste Curiak. “Am inceput sa rad. Ar fi trebuit sa-mi dau seama. Intr-o cursa ca Iditabike, esti tot timpul pe cont propriu, chiar si la sosire.”Curiak a castigat cursa Iditabike prima data in 2000, terminand aceeasi cursa de 1760 km pe o bicicleta, in fata a alti 50 de ciclisti.
Mike este o legenda in cercurile elitiste ale ciclismului de enduranta.
A terminat cursa Iditabike in fiecare din ultimii 10 ani, castigand o data versiunea de 560 km si de doua ori pe cea de 1760 km. Detine recordul pentru traseul din nord (cursa alterneaza intre doua trasee diferite in fiecare an). Detine de asemenea recordul pentru cursa The Great Divide din Canada in Mexic de-a lungul Muntilor Stancosi. Pana anul trecut, a fost detinatorul recordului pentru cursa Kokepelli, pedaland distanta de aproape 230 km intre Moab si Grand Junction in sub 14 ore.
Cu cateva saptamani inainte de a merge in Alaska, face o “repetitie generala”, mergand de la Grand Junction pana in Parcul National Vega si apoi peste trecatoarea Kebler spre Crested Butte. Isi ia cu el tot echipamentul de campat si de gatit si testeaza totul pentru a se asigura ca merge cum trebuie.“Niciodata nu poti sa prevezi cum vor merge lucrurile, dar este cel mai bine sa afli inainte sa ajungi acolo unde nu exista alternative.”
Aclimatizarea la frig este un alt factor esential in succesul si chiar supravietuirea in Alaska. Mike prefera vremea rece din Grand Valley. In ultimele saptamani, a facut totul pentru a sta departe de cald, petrecand numai doua ore pe zi in partea incalzita a casei sale.
“Anul trecut a fost aprig — cea mai ridicata temperatura pe care am avut-o in intreaga cursa a fost de minus 32 de grade Celsius.”
Frigul nu este dur numai cu omul, ci si cu bicicleta. In timpul unei expeditii prin teritoriul canadian Yukon din 2003, Mike impreuna cu ciclistul Pat Irwin, un alt castigator al Iditabike, au infruntat temperaturi de sub -50 de grade Celsius.• la -32 grade, suspensia de pe tija de sa a inghetat si s-a blocat.
• la -34 grade, cuvele de pe biciclete au inceput sa inghete, ingreunand manevrarea ghidonului.
• la -40 grade, au inceput problemele cu camerele.
• la -44 grade, capatul de plastic de pe pompa s-a spart.
• la -46 grade, cuvele de pe biciclete erau atat de rigide, incat ghidoanele nu puteau fi intoarse mai mult de 10 grade.
• la -48 grade si mai jos, trebuia sa se dea jos de pe bicicleta si sa o impinga, deoarece camerele nu mai retineau aer si nu puteau fi vulcanizate.
• si la -51 grade, nu conta decat vechea regula a taramurilor inghetate: "Nu trebuie sa ne oprim."
Curiak va parcurge anul asta intreaga cursa Iditabike fara suport din afara, adica va transporta intreaga cantitate de alimente si echipament necesar pentru toata durata a cursei. Pentru acest lucru este nevoie de echipament special, incepand cu bicicleta.
Curiak isi prezinta bicicleta in timp ce lucreaza la janta extrem de lata, semanand mai mult a janta de motocicleta decat a cerc de bicicleta. Bicicleta pe care o foloseste in Alaska este contruita la comanda special pentru calatorii prin zapada, cu furci largi adaptate cauciucurilor late, iar tubul oblic si bratele furcii fata sunt folosite pentru a stoca gaz pentru gatit.
Anul acesta, Mike a adaugat o noua piesa - o remorca care va transporta hrana si echipamentul pe traseul acoperit de zapada. Constructorul Moots a lucrat cu Mike in ultimii cativa ani pentru a concepe si realiza bicicleta si remorca special pentru aceasta provocare.“Multi cred ca realizarea acestei curse pe cont propriu este imposibila. La cursa Iditabike, participantii folosesc rezerve de mancare parasutate din avion in plina salbaticie. Mi-a venit ideea — ‘putem face asta singuri.’ Acesta e farmecul cursei — sa nu depinzi de nimeni altcineva. Este pasul urmator.”
Nu participa oficial la cursa anul acesta, pentru ca nu va avea suport din afara. Va tracta o remorca de 40 de kg in timp ce participantii oficiali vor folosi asistenta de la organizatori, adaposturi si alimente pentru a putea termina cursa cat mai repede posibil. Dar viteza nu este obiectivul lui Mike, ci sa demonstreze ca un ciclist poate parcurge cursa fara suport din exterior.“Anii trecuti, pedalam prin aceste vai extraordinare, dar nu puteam sa admir pesisajul, pentru ca eram ingrijorat de ciclistii din urma mea. Anul acesta o sa parcurg traseul in 22 - 25 zile, in loc de 16.”Chiar daca Mike nu tinteste recordul cursei in acest an, el ridica cu siguranta stacheta in ceea ce priveste ciclismul de enduranta.
Si nu se va opri aici. Cand este intrebat care va fi viitoarea lui provocare, zambeste. “Nu pot sa spun, dar este mai mare si mai terifiant decat tot ce am incercat pana acum. Cred ca nimeni nu s-a mai gandit sa incerce.”Intre timp, participantii de anul acesta din Iditabike au trecut pe sub Arc, iar Peter Basinger a stabilit un nou record pe traseul de 560 de km. Trei ciclisti au plecat mai departe spre Nome, Joseph Dundee, Jan Kopka si Masaru Adachi. Masaru a trebuit sa intrerupa cursa din cauza unei degeraturi la picior. In final, Jan Kopka a castigat cursa de 1760 km cu un timp de 23 zile 2 ore 42 minute.
