Reclama la Life Paint interzisa in Marea Britanie

Nu stiu cine isi aduce aminte de Life Paint, vopseaua sustinuta de Volvo, care promitea cresterea sigurantei biciclistilor ca va salva vieti.
Se pare ca autoritatea britanica pentru supravegherea publicitatii a interzis reclama la produs, dupa ce a devenit mai clar ca nu se ridica la inaltimea promisiunilor.

Si acum, sarcasmul:
Sunt sigur ca e o surpriza pentru toata lumea, dar nu ma ingrijorez: raman nenumarate alte produse, high-tech dar relativ ieftine, carora li se atribuie acelasi efect - de a salva viata ciclistilor in trafic.

Blue is the new black

Update 18.01.2013: Anul Nou a venit cu mai multa (vreau sa cred) intelepciune. Am recitit ultimul post si m-am rusinat de imbecilitatea propriilor afirmatii. Asa ca o sa elimin subiectele despre care nu stiu nimic, pentru ca sunt destui care le trateaza in prezent.


Casti obligatorii
Din nou, se mai trezeste un "expert" sa ii dea cu obligativitatea castilor care economisesc bani la fondurile de sanatate. Ca este ceva in neregula cu conceptiile cercetatorilor din Southampton, iti dai seama cand vezi ca au propus introducerea de prospecte pentru medicamentele placebo. Revenind la interventia Dr. Eynon, in mare sunt de parerea acestui domn 
Doua intrebari raman vesnic fara raspuns:
1. in cifre absolute, numarul ciclistilor este relativ redus in comparatie cu cel al automobilistilor si pietonilor, la fel si al celor care au traumatisme cranio-cerebrale in cele trei categorii. De ce soferii si pietonii nu sunt obligati sa poarte casca? S-ar economisi mult mai multi bani, nu?
2. Valabil pentru toti ciclistii care militeaza pentru obligativitatea castilor: Considerand prin absurd ca prezenta castii te fereste de accidente, de ce nu esti multumit cu faptul ca esti protejat si vrei neaparat sa decizi neintrebat si pentru ceilalti?

Olimpice MTB
Am constatat cu destula surprindere ca XC-ul nu mai e ce a fost! Discutia 29er vs 26er nu numai ca nu a fost transata, a aparut acum si 650b (27.5er) ca sa fie confuzia deplina. Iar pe podium la cursa olimpica de MTB s-au clasat 3 ciclisti care au concurat cu 3 dimensiuni de roti diferite. Bineinteles, Fontana ramane cel mai tare, nu pentru dimensiunea rotilor, ci a altor... organe, pentru ca a supravietuit jumatate de tura fara tija de sa, si a mai luat si o medalie.

Robert Hurst: despre subiecte taboo si concretizarea frumos mirositoare

Robert Hurst, autorul cartii The Art of Urban Cycling - biblia biciclistului utilitar urban, posteaza pe blogul sau un eseu pe tema unei propuneri legislative in statul Colorado, care obliga minorii sa poarte casca de protectie atunci cand folosesc bicicleta. Hurst incearca sa gaseasca o explicatie pentru popularitatea acestor masuri in conceptiile arhetipale profund inradacinate ale oamenilor.

Over here you have the Truth. It's a crazy-looking, unidentifiable object. It's somehow slimy and gritty at the same time. It even smells like -- ah jeez what is that?! On the other hand we have the Easy Answer. It's a shiny, clean-smelling little box. Metallic, right angles, glistening in the sun. It even has a little handle on top for your convenience. Which of these will get picked up, and which will get carried to the back lot on the end of a stick and buried under some leaves?

Robert Hurst este originar din Colorado si a lucrat ca ciclo-mesager profesionist timp de 7 ani. Principala caracteristica a lucrarilor sale este respingerea ideologiilor rigide despre ciclism. De exemplu, desi Hurst incurajeaza utilizarea castilor, abordeaza subiectul intr-o maniera revelatoare, punctand ceea ce o casca face si ce nu face pentru purtatorul ei.

Aici articolul pentru curiosi.

Ca sa raman in tema taboo, un clip de pe Copenhagenize: un numar impresionant de ciclisti aluneca pe o pista inghetata. Mai niciunul nu poarta casca, unii au copii pe bicicleta. Bilant, nicio ranire serioasa, ZERO plagi in zona capului.

Net browsing

Revista AskMen.com a alcatuit un "top" al celor mai prietenoase orase pentru biciclisti. Nu sunt nume noi, poate Curitiba sa merite o atentie mai mare. Evident problema topurilor este ca se alcatuiesc in functie de popularitate, si astfel o multime de orase mai putin cunoscute, dar cu realizari in domeniu semnificative raman pe afara. De exemplu Madison, Wisconsin (SUA) sau aproape orice oras din Austria.
Pentru cei care nu au rabdare, clasamentul mai jos:
1. Amsterdam, Olanda
2. Copenhaga, Danemarca
3. Bogota, Columbia
4. Curitiba, Brazilia
5. Montreal, Canada
6. Portland, Oregon (SUA)
7. Basel, Elvetia
8. Barcelona, Spania
9. Beijing, China
10. Trondheim, Norvegia
Pentru ceilalti, link-ul catre articol.

Din ciclul "maestrii logisticii", astazi despre cum sa mutam o canapea. Se da o canapea, un biciclist solid si o bicicleta si mai solida. Si un prieten "provocat cognitiv" care sa documenteze procesul din masina proprie, care ar fi putut foarte bine sa sa transporte canapeaua in cauza. Dar, ma rog...


In al treilea rand, un studiu din vara trecuta pe tema politicilor integrate, numit "Making the Link from Transportation to Physical Activity and Obesity", care incearca sa coreleze epidemia de obezitate din State cu modul in care a fost conceputa infrastructura de transport americana, avand constant in centrul atentiei automobilul, in detrimentul altor mijloace de transport. Este oarecum amuzant faptul ca studiul redescopera utilitatea trotuarelor pentru sanatatea oamenilor (Jan Gehl vorbea in articolul, New City Spaces (Gehl & Gemzøe) publicat in 2001) despre orase "abandonate" traficului auto, precum Spokane, WA, unde nu existau trotuare), in timp ce pe la noi, se redescopera utilitatea trotuarelor atunci cand sunt transformate in parcari.

Mike Edel - Turn the Lights on Bright

Gasit pe blogul Copenhagen Cycle Chic. Recomandat pentru biciclistii care inca se pregatesc sa iasa din iarna. :)

Mike Edel "Turn the Lights on Bright" de pe Vimeo.

Revin din amorteala de sase luni pentru a semnala blog-ul unuia care se ocupa cu fotografii si biciclete. Bineinteles, site-ul lui Doru se numeste:

Fotociclism.

Este dedicat bicicletelor fixie.

Pedaland la deal

Sambata trecuta am urcat o panta cu o medie de peste 10%. Adica 10% spuneau panourile de pe margine, altimetrul meu spunea ca este mult mai mult. M-am chinuit ceva, frecventa cardiaca s-a plafonat la 95% din HRmax, picioarele imi trimiteau intens semnale despre sfarsitul lumii, iar pamantul rece si umed de pe margine parea extrem de imbietor la pauza. Panta nu a fost foarte lunga, dar parea sa nu se mai termine. A fost unul din momentele acelea in care ma intreb ce caut eu acolo, calare pe o bicicleta, pe o panta imposibila. Bineinteles, odata ajuns in varf, imi aduc aminte si raspunsul la intrebare.

Californienii si-au gasit o locatie pentru propriul lor concurs de hill climb. Se numeste strada Fargo, si este in Los Angeles. Panta de 32% si lungime de numai 176m. In fiecare an, se organizeaza un concurs de catarare pe aceasta strada.
Castiga nu cine ajunge primul, ci cine realizeaza cele mai multe urcari complete ale strazii intr-o singura zi.
Competitorii au modalitati diferite de a ajunge in varf. Majoritatea abordeaza panta pe o traiectorie serpuitoare, care practic atenueaza inclinatia teribila.
O parte dintre ciclisti abordeaza inclinatia pieptis, facand uz din plin de capacitatea de efort anaerob dezvoltata din pedalarea zilnica pe un "fixie".
Si mai exista o a treia categorie, de "inventatori", care creeaza tot felul de masinarii stranii, numai pentru a putea ajunge in varf cu maxima siguranta si minim efort (sau nu).
Toata povestea in clipul de mai jos.

Recordul privind numarul urcarilor a avansat foarte mult in ultimii ani, ajungand de la 52 in 2006 la 101 in 2008.
Mai multe poze de la competitie aici si aici. O poveste despre constructia acestei strazi aici.

Cine e Adrian Stingaciu?

In timp ce rasfoiam niste pagini web, am dat de pagina cursei Tour Divide, o cursa care a aparut ca o alternativa la Great Divide Race (despre care am mai scris). Great divide inseamna pe romaneste marea cumpana a apelor a continentului nord-american, o linie imaginara care urmareste crestele si varfurile Muntilor stancosi din Alaska pana in Mexic.
Tour Divide 2008 cuprinde 4338 km, a inceput pe 13 iunie si s-a incheiat la inceputul lunii iulie. Cursa nu are taxe de inscriere si nu exista premiu la sfarsit. Este parcursa de ciclisti fara suport din exterior, participantii trebuind sa-si gestioneze singuri problemele legate de cazare, alimentare si intretinere a echipamentului, dupa modelul realizat prima data de John Stamstad.
O cursa de anduranta, o amestecatura de cicloturism si ciclism montan, pe care unii dintre noi pot doar visa sa o parcurga vreodata. Tocmai cand ma gandeam cat de departe este aceasta cursa de framantarile biciclistului obisnuit din Romania (vezi postul anterior), mi-au cazut ochii pe numele unuia dintre cei care au terminat cursa: Adrian Stingaciu.
Primul meu gand a fost "ok, un emigrant roman care a fost expus aventurii si a prins gustul". Am inceput sa caut pe site-ul cursei si alte informatii, asteptandu-ma sa descopar prin ce parte a continentului american isi petrece timpul. Nu mica mi-a fost mirarea, sa vad pe lista de start ca este vorba de un roman din Romania, chiar din Bucuresti! Din postarile si update-urile lui razbate pasiune, compasiune si incredere. In sine si in ceilalti. Convingeti-va si voi.
Adrian a ajuns dupa 23 de zile 22 ore si 55 minute la capatul cursei, pe locul trei, impreuna cu un britanic, un german si un american.

Deci, cine e Adrian Stingaciu? Este primul roman care a parcurs pe bicicleta Marea Cumpana a apelor de pe continentul nord-american. Respect!

Doi prieteni se indreapta chiar in timp ce scriu spre o alta cursa de enduranta pe etape prin muntii Alpi. Voi reveni cu detalii.

Si daca e luni...?

Vazand clipul urmator, am putea crede ca definitia fericirii este o tura de ciclism montan intr-o zi de vara. Si ce daca e Luni?



Rider: Mike Bentham

Leapsa

Cine este mai rapid?
O poveste pe strazile din Londra, un joc de leapsa intre un curier pe bicicleta si un skater. Clipul a fost selectionat pentru Festivalul de Film pentru Biciclete.
Autor: William Prouty, Biker: Khaled Ben-Rabha, Skater: Dave Whitehead
Bineinteles, asa se intampla numai in filme.
Filmul este si pe IMDB, unde il puteti vota.

Politia canadiana versus Flinstonemobilul

Un canadian a reusit sa declanseze o ampla actiune a autoritatilor canadiene, starnind astfel oprobiul locuitorilor de pe continentul nordamerican. De ce? Pai, in primul rand, Michel de Broin este artist plastic. In al doilea rand, este din Quebec! In al treilea rand, "printr-o serie de obiecte si actiuni, lucrarile sale indraznesc sa evadeze din constrangerile aspiratiilor utopice moderne, incercand o resemnificare a lor prin obiecte ludice, melodramatice, care glorifica originea lor, pe de o parte, si o ridiculizeaza pe de alta"... Aaah, ce?

Pai de exemplu, sa ne imaginam urmatoarea scena: stam intr-o intersectie asteptand sa traversam; deodata, din stanga se aud histe chicoteli, voci si un tacanit. Ne uitam si vedem ceea ce pare a fi un automobil Buick Regal, dar ceva nu e in regula: vopseaua e cam dusa, tabla sta sa cada, nici geamurile nu mai sunt toate. Si mai ales, desi merge, nu se aude zgomotul tipic al motorului la ralenti. Ne holbam ca prostii la masina care se indeparteaza incet, scartaind si zdranganind. Pe undeva, zgomotele seamana cu cele ale unei biciclete. Tocmai a trecut Michel De Broin impreuna cu cativa prieteni in "vehicolul cu propulsie partajata" (o traducere aproximativa pentru "Shared Propulsion Car").
Michel a elaborat o teorie prin leaga aceasta lucrare a sa cu ideea de rezistenta. Despre Shared Propulsion Car el spune, "A face o masina inutila sa mearga din nou este ceva care rezista in fata trecerii timpului. Transmite o resistenta strategica la regulile de trafic, pentru ca nu e nevoie de permis de conducere pentru o masina cu pedale. Rezistenta fizica este prezenta prin cei 4 indivizi care pedaleaza. Ca si ciclist, resiztenta creativa inseamna posibilitatea de a ocupa strazile din New York intr-o masina propulsata prin pedalare."

Politia din Toronto este insa de alta parere. In timp ce "pilota" SPC-ul pe strazile orasului in directia unui centru artistic unde vehiculul urma a fi expus, Dean Baldwin a fost tras pe dreapta, deoarece politistul a constatat ca vehiculul nu avea podea, motor, transmisie sau numere de inmatriculare, asta desi lumanarile pe post de faruri, directia, franele si angrenajul cvadriciclu functionau perfect.
Politistii au avut nevoie de 30 de minute pentru a stabili daca a fost incalcata vreo regula de circulatie. In final, au chemat intariri: politia pe biciclete!
Ofiterul nu s-a lasat si l-a acuzat pe Dean ca “a operat un vehicul nesigur pe drumurile publice”. Procesul a fost programat pentru 3 aprilie 2008. Se intentioneaza ca masina cu pedale sa fie adusa in fata tribunalului, cu speranta ca odata verdictul dat, Dean sa poata pleca nevinovat si pedaland.

In ultimii 50 years, aproximativ 200.000 de canadieni au murit in urma accidentelor de masina. Nu a fost raportat nici un deces datorat vreunei masini cu pedale.
Cu o viteza maxima de 15km/h, masiva caroserie a SPC poate ocupa cu usurinta o banda de circulatie si mesajul este transmis in mod explicit, daca e sa ne luam dupa numeroasele claxoane care se aud.

Video

Surse: Tree Hugger, Mercer Union, YouTube

Ciclism in Alaska

Celebrul Arc de lemn din Nome, Alaska marcheaza sosirea in cursa de sanii trase de caini Iditarod Trail, care strabate aproximativ 1760 de km prin taramurile inghetate.
Cand saniile trase de atelaje de caini trec pe sub acest arc la sfarsitul cursei, sarbatoarea si expunerea mediatica este comparabila cu cea a unui meci de finala.

Dar cand Mike Curiak a trecut linia de sosire, nu a avut parte de o astfel de intampinare.

“Am strabatut toata strada principala prin Nome si am oprit sub Arc. M-am uitat in jur si nu am vazut nici o singura persoana pe strazi,” isi aminteste Curiak. “Am inceput sa rad. Ar fi trebuit sa-mi dau seama. Intr-o cursa ca Iditabike, esti tot timpul pe cont propriu, chiar si la sosire.”

Curiak a castigat cursa Iditabike prima data in 2000, terminand aceeasi cursa de 1760 km pe o bicicleta, in fata a alti 50 de ciclisti.

Mike este o legenda in cercurile elitiste ale ciclismului de enduranta.

A terminat cursa Iditabike in fiecare din ultimii 10 ani, castigand o data versiunea de 560 km si de doua ori pe cea de 1760 km. Detine recordul pentru traseul din nord (cursa alterneaza intre doua trasee diferite in fiecare an). Detine de asemenea recordul pentru cursa The Great Divide din Canada in Mexic de-a lungul Muntilor Stancosi. Pana anul trecut, a fost detinatorul recordului pentru cursa Kokepelli, pedaland distanta de aproape 230 km intre Moab si Grand Junction in sub 14 ore.
Cu cateva saptamani inainte de a merge in Alaska, face o “repetitie generala”, mergand de la Grand Junction pana in Parcul National Vega si apoi peste trecatoarea Kebler spre Crested Butte. Isi ia cu el tot echipamentul de campat si de gatit si testeaza totul pentru a se asigura ca merge cum trebuie.

“Niciodata nu poti sa prevezi cum vor merge lucrurile, dar este cel mai bine sa afli inainte sa ajungi acolo unde nu exista alternative.”

Aclimatizarea la frig este un alt factor esential in succesul si chiar supravietuirea in Alaska. Mike prefera vremea rece din Grand Valley. In ultimele saptamani, a facut totul pentru a sta departe de cald, petrecand numai doua ore pe zi in partea incalzita a casei sale.

“Anul trecut a fost aprig — cea mai ridicata temperatura pe care am avut-o in intreaga cursa a fost de minus 32 de grade Celsius.”

Frigul nu este dur numai cu omul, ci si cu bicicleta. In timpul unei expeditii prin teritoriul canadian Yukon din 2003, Mike impreuna cu ciclistul Pat Irwin, un alt castigator al Iditabike, au infruntat temperaturi de sub -50 de grade Celsius.
• la -32 grade, suspensia de pe tija de sa a inghetat si s-a blocat.
• la -34 grade, cuvele de pe biciclete au inceput sa inghete, ingreunand manevrarea ghidonului.
• la -40 grade, au inceput problemele cu camerele.
• la -44 grade, capatul de plastic de pe pompa s-a spart.
• la -46 grade, cuvele de pe biciclete erau atat de rigide, incat ghidoanele nu puteau fi intoarse mai mult de 10 grade.
• la -48 grade si mai jos, trebuia sa se dea jos de pe bicicleta si sa o impinga, deoarece camerele nu mai retineau aer si nu puteau fi vulcanizate.
• si la -51 grade, nu conta decat vechea regula a taramurilor inghetate: "Nu trebuie sa ne oprim."

Curiak va parcurge anul asta intreaga cursa Iditabike fara suport din afara, adica va transporta intreaga cantitate de alimente si echipament necesar pentru toata durata a cursei. Pentru acest lucru este nevoie de echipament special, incepand cu bicicleta.

Curiak isi prezinta bicicleta in timp ce lucreaza la janta extrem de lata, semanand mai mult a janta de motocicleta decat a cerc de bicicleta. Bicicleta pe care o foloseste in Alaska este contruita la comanda special pentru calatorii prin zapada, cu furci largi adaptate cauciucurilor late, iar tubul oblic si bratele furcii fata sunt folosite pentru a stoca gaz pentru gatit.

Anul acesta, Mike a adaugat o noua piesa - o remorca care va transporta hrana si echipamentul pe traseul acoperit de zapada. Constructorul Moots a lucrat cu Mike in ultimii cativa ani pentru a concepe si realiza bicicleta si remorca special pentru aceasta provocare.

“Multi cred ca realizarea acestei curse pe cont propriu este imposibila. La cursa Iditabike, participantii folosesc rezerve de mancare parasutate din avion in plina salbaticie. Mi-a venit ideea — ‘putem face asta singuri.’ Acesta e farmecul cursei — sa nu depinzi de nimeni altcineva. Este pasul urmator.”
Nu participa oficial la cursa anul acesta, pentru ca nu va avea suport din afara. Va tracta o remorca de 40 de kg in timp ce participantii oficiali vor folosi asistenta de la organizatori, adaposturi si alimente pentru a putea termina cursa cat mai repede posibil. Dar viteza nu este obiectivul lui Mike, ci sa demonstreze ca un ciclist poate parcurge cursa fara suport din exterior.

“Anii trecuti, pedalam prin aceste vai extraordinare, dar nu puteam sa admir pesisajul, pentru ca eram ingrijorat de ciclistii din urma mea. Anul acesta o sa parcurg traseul in 22 - 25 zile, in loc de 16.”Chiar daca Mike nu tinteste recordul cursei in acest an, el ridica cu siguranta stacheta in ceea ce priveste ciclismul de enduranta.
Si nu se va opri aici. Cand este intrebat care va fi viitoarea lui provocare, zambeste. “Nu pot sa spun, dar este mai mare si mai terifiant decat tot ce am incercat pana acum. Cred ca nimeni nu s-a mai gandit sa incerce.”

Intre timp, participantii de anul acesta din Iditabike au trecut pe sub Arc, iar Peter Basinger a stabilit un nou record pe traseul de 560 de km. Trei ciclisti au plecat mai departe spre Nome, Joseph Dundee, Jan Kopka si Masaru Adachi. Masaru a trebuit sa intrerupa cursa din cauza unei degeraturi la picior. In final, Jan Kopka a castigat cursa de 1760 km cu un timp de 23 zile 2 ore 42 minute.

Filme despre bicicleta pe YouTube

Un numar de firme din domeniul bicicletelor au realizat si publicat mai multe clipuri video de popularizare prin intermediul site-ului Youtube.com. De exemplu, compania Weldtite a realizat mai multe filmulete privind intretinerea bicicletei, care s-au bucurat de un succes foarte mare. Printre acestea, "Cum sa curatam bicicleta" si "Cum se repara o pana".



Alte clipuri privind intretinerea bicicletelor vor deveni disponibile de la aceeasi firma.
O alta companie norvegiana, Hamax, prezinta o publicitate cu noul sau sistem de transport atasabil la bicicleta, care poate cuprinde un cos, genti laterale si un scaun de copil.
Nu in ultimul rand, firma de biciclete pliabile Dahon prezinta 7 clipuri despre produsele sale si despre stilul de viata pe care il promoveaza.

Sursa: Bikebiz UK

A inceput toamna?

Am facut o tura in parcul Herastrau.
Toamna a inceput numai in calendar.

New York City Commuter Race

In 19 mai 2006, membrii asociatiei americane Transportation Alternatives au organizat cursa devenita deja traditie in fiecare an cu ocazia Lunii bicicletei in New York. In aceasta cursa urbana se intrec un calator in taxi, un ciclist si un calator cu metroul, care incearca sa ajunga din cartierul Brooklyn la locul de munca din Manhattan in cel mai scurt timp. Anul trecut, ciclistul a parcurs traseul de 10,24 km in doar 27 de minute, depasind pietonul care luase metroul cu trei minute si taxiul cu 18 minute. Anul acesta, cursa a avut aproape 6 km, de la start pana la Tenement Museum, locul de munca al competitorilor.

Castigatoare a fost ciclista Amy DeSalvo, (27 ani), care a parcurs distanta din Brooklyn in Manhattan in 25 de minute. Steve Long (37 ani) a ajuns cu metroul in 32 de minute, iar Anissa Graham (29 ani) a ajuns cu taxiul in 40 de minute.

“In mod clar, bicicleta este cel mai rapid mijloc de a ma deplasa in New York,” a spus DeSalvo. “In plus, cu ocazia asta am ars niste calorii si am economisit niste bani.” Calatoria cu bicicleta (un Trek 4100) nu a implicat nici un cost, in timp ce calatoria cu metroul a fost 2 dolari iar taxiul a costat peste 13 dolari.

Cursa Tacerii

In data de 17 mai a avut loc o manifestatie la initiativa unor sustinatori ai ciclismului din SUA, intitulata Ride Of Silence. Aceasta s-a desfasurat intr-un mare numar de orase americane si cateva locatii internationale, majoritatea in tari anglo-saxone (Canada, Africa de Sud, Marea Britanie, Australia, Noua Zeelanda), dar si in China.

Aceasta manifestatie a avut trei scopuri:
- onorarea ciclistilor raniti sau ucisi in accidente rutiere;
- cresterea constiintei civice vizavi de ciclisti;
- afirmarea dreptului ciclistilor de a fi considerati trafic.

Grupul de ciclisti se deplaseaza in tacere, cu viteza medie de 20 km/h.


In Romania s-a organizat chiar in aprilie o manifestatie pentru a protesta impotriva accidentelor de trafic in care au fost implicate vehicule pe doua roti, dar era vorba de motociclete.

Ce as mai comenta, motivul pentru care aceasta actiune nu a prins in Europa, tine cred eu de constiinta extraordinara dezvoltata aici si faptul ca ciclismul este o parte a traficului. De exemplu, unele tari precum Olanda si Danemarca nu mai finanteaza in prezent proiecte de promovare a ciclismului, pentru ca ciclismul urban este atat de inradacinat aici, incat el este reglementat in amanunt chiar si de Codul Rutier al tarilor respective.