Sambata trecuta am urcat o panta cu o medie de peste 10%. Adica 10% spuneau panourile de pe margine, altimetrul meu spunea ca este mult mai mult. M-am chinuit ceva, frecventa cardiaca s-a plafonat la 95% din HRmax, picioarele imi trimiteau intens semnale despre sfarsitul lumii, iar pamantul rece si umed de pe margine parea extrem de imbietor la pauza. Panta nu a fost foarte lunga, dar parea sa nu se mai termine. A fost unul din momentele acelea in care ma intreb ce caut eu acolo, calare pe o bicicleta, pe o panta imposibila. Bineinteles, odata ajuns in varf, imi aduc aminte si raspunsul la intrebare.
Californienii si-au gasit o locatie pentru propriul lor concurs de hill climb. Se numeste strada Fargo, si este in Los Angeles. Panta de 32% si lungime de numai 176m. In fiecare an, se organizeaza un concurs de catarare pe aceasta strada. Castiga nu cine ajunge primul, ci cine realizeaza cele mai multe urcari complete ale strazii intr-o singura zi. Competitorii au modalitati diferite de a ajunge in varf. Majoritatea abordeaza panta pe o traiectorie serpuitoare, care practic atenueaza inclinatia teribila. O parte dintre ciclisti abordeaza inclinatia pieptis, facand uz din plin de capacitatea de efort anaerob dezvoltata din pedalarea zilnica pe un "fixie". Si mai exista o a treia categorie, de "inventatori", care creeaza tot felul de masinarii stranii, numai pentru a putea ajunge in varf cu maxima siguranta si minim efort (sau nu). Toata povestea in clipul de mai jos.
Recordul privind numarul urcarilor a avansat foarte mult in ultimii ani, ajungand de la 52 in 2006 la 101 in 2008. Mai multe poze de la competitie aici si aici. O poveste despre constructia acestei strazi aici.
In timp ce rasfoiam niste pagini web, am dat de pagina cursei Tour Divide, o cursa care a aparut ca o alternativa la Great Divide Race (despre care am mai scris). Great divide inseamna pe romaneste marea cumpana a apelor a continentului nord-american, o linie imaginara care urmareste crestele si varfurile Muntilor stancosi din Alaska pana in Mexic. Tour Divide 2008 cuprinde 4338 km, a inceput pe 13 iunie si s-a incheiat la inceputul lunii iulie. Cursa nu are taxe de inscriere si nu exista premiu la sfarsit. Este parcursa de ciclisti fara suport din exterior, participantii trebuind sa-si gestioneze singuri problemele legate de cazare, alimentare si intretinere a echipamentului, dupa modelul realizat prima data de John Stamstad. O cursa de anduranta, o amestecatura de cicloturism si ciclism montan, pe care unii dintre noi pot doar visa sa o parcurga vreodata. Tocmai cand ma gandeam cat de departe este aceasta cursa de framantarile biciclistului obisnuit din Romania (vezi postul anterior), mi-au cazut ochii pe numele unuia dintre cei care au terminat cursa: Adrian Stingaciu. Primul meu gand a fost "ok, un emigrant roman care a fost expus aventurii si a prins gustul". Am inceput sa caut pe site-ul cursei si alte informatii, asteptandu-ma sa descopar prin ce parte a continentului american isi petrece timpul. Nu mica mi-a fost mirarea, sa vad pe lista de start ca este vorba de un roman din Romania, chiar din Bucuresti! Din postarile si update-urile lui razbate pasiune, compasiune si incredere. In sine si in ceilalti. Convingeti-va si voi. Adrian a ajuns dupa 23 de zile 22 ore si 55 minute la capatul cursei, pe locul trei, impreuna cu un britanic, un german si un american.
Deci, cine e Adrian Stingaciu? Este primul roman care a parcurs pe bicicleta Marea Cumpana a apelor de pe continentul nord-american. Respect!
Doi prieteni se indreapta chiar in timp ce scriu spre o alta cursa de enduranta pe etape prin muntii Alpi. Voi reveni cu detalii.
Multi "utilizatori de bicicleta" m-au acuzat de rea intentie si inconstienta ca urmare a articolului despre ne-obligativitatea castii in trafic. Pentru mine asta nu e o problema, sunt obisnuit cu rezistenta oamenilor la "gandirea in afara cutiei" si ma lovesc in fiecare zi de paranoia societatii romanesti, intretinuta din plin de majoritatea politicienilor si mass-mediei.
Ok, dar articolul asta nu e pus aici ca sa ma justific, ci ca sa vorbim putin despre siguranta reala in trafic, adica sa pleci de acasa pe bicicleta, sa-ti rezolvi treburile si sa te intorci intreg.
In primul rand, de mentionat numarul mare de biciclisti aparuti anul acesta; pana aici, toate bune. Problema este ca destul de multi dintre ei aleg sa mearga pe trotuare, ceea ce este gresit sub mai multe aspecte:
- este periculos!!! - batrani, copii, carucioare, caini, masini... Exista studii: Moritz, 1996: Indicele relativ de risc este mai mare de 24,8 ori pentru mersul pe trotuare versus strazi principale fara benzi de biciclete; Wachtel & Lewiston, 1994: Riscul de accident este de 5,3 ori mai mare, pentru ciclistii peste 18 ani; Pasanen, 1997: studiul din orasul Helsinki arata ca este mai sigura deplasarea pe strada printre masini decat pe pistele de bicicleta cu doua sensuri;
- este lipsit de politete: asa cum biciclistii vor sa se simta in siguranta pe strazi, la fel pietonii vor sa mearga linistiti pe trotuare; si asa, masinile ubicuitare si gheretele deschise mananca spatiu pretios din trotuare, mai lipseau slalomurile;
- este ilegal, (conform Hotararii Guvernului nr 1391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificarile si completarile ulterioare):
ART. 161 (1) Se interzice conducătorilor de biciclete sau de mopede:
[...]c) să circule pe trotuare, cu excepţia cazului când pe acestea sunt amenajate piste speciale destinate lor;
- copiii sunt o cu totul alta poveste, ei trebuie sa ramana pe trotuar.
Iar pentru ceilalti, daca chiar trebuie sa mergeti pe trotuar, mergeti incet si acordati prioritate pietonilor.
Odata aflati pe strada, regula de baza este: comportati-va intotdeauna ca si cum ati fi invizibili pentru restul participantilor la trafic; nu plecati niciodata de la premisa ca sunteti invincibil, nici macar daca purtati casca. In plus:
Fiti vizibili. Soferii nu sunt antrenati sa perceapa bicilisti. Ii ajutati foarte mult (si pe voi in acelasi timp) daca nu stati in unghiurile oarbe ale masinii. Noaptea semnalati-va prezenta cu materiale fluorescente si/sau clipitoare. Functia intermitenta a farului de fata nu este ca sa vedeti drumul, ci ca sa fiti vazuti.
Fiti previzibili. Nu tasniti printre masini in miscare. Daca schimbati directia de mers, asigurati-va ca soferul din spate a inteles intentia voastra (se vede usor daca incetineste masina). In depasiri, incadrati-va cu mai mult timp inainte de obstacol. Fiti antenti la masinile care fac dreapta in intersectii - cel mai adesea, veti fi in dreapta lor; verificati daca semnalizeaza si nu mergeti paralel cu masina respectiva.
Atentie mare la masinile blocate in trafic. Nu treceti in viteza prea mare pe langa ele daca locul este stramt, oricand se pot deschide usi.
Atentie mare la masinile oprite pe dreapta. Lumini sau stopuri aprinse cel mai adesea inseamna ca in masina este cineva, care fie se pregateste sa coboare, fie sa se incadreze in trafic. Masinile parcate pot ascunde vederii alte masini venite de pe strazile laterale (mai mult ca sigur, nici soferul nu va vede).
Atentie la pietoni. Unii pietoni stau in mijlocul strazii si nu schiteaza nici un gest cand veniti cu bicicleta, altii se deplaseaza brusc intr-o directie aleatoare. E bine sa va asigurati un spatiu larg pentru ocolire, astfel incat extazul unora sa nu faca si victime nevinovate. Cand se deschid usile mijloacelor de transport in comun, calatorii tasnesc fara sa se uite stanga-dreapta, inclusiv printre masini. Acest lucru este periculos mai ales cand se deschid usile la semafor.
Nu ascultati muzica la casti in trafic. E adevarat ca ritmul ajuta sa pedalam mai eficient, dar e posibil sa nu-l auziti pe idiotul care depaseste in tromba coloana prin dreapta. Game over.
Fiti politicosi. Nu ne obliga nimeni, dar cand un sofer incetineste ca sa putem intra in fata lui, un gest simplu de multumire poate insemna mult.
Update 18.01.2013: date actualizate aici.
Din cand in cand, oameni bine intentionati readuc in discutie portul castii pentru biciclisti. Bazandu-se pe tot felul de experiente subiective, ei ajung la concluzia ca portul castii este un lucru bun pentru noi toti (=utilizatorii de 2 roti nemotorizate). Asa incat m-am gandit sa abordez subiectul mai in detaliu, incercand sa arat de ce casca obligatorie este o prostie, si nu pentru ca asa vreau eu, ci pentru ca mai toate studiile facute cu cap (sic!) in ultima vreme ajung la aceeasi concluzie.
In primul rand, vreau sa precizez din nou ca problema in discutie nu este portul castii; desigur, orice ciclist este chiar incurajat sa-si asigure acele masuri de siguranta pe care el le considera importante pentru el! Vorbim aici despre obligativitatea prin lege a purtarii castii, precum si toate acele pareri emise referitoare la bunastarea celorlalti (stim cine moare de grija altuia, nu?).
A nu se confunda sport cu transport. O simpla deplasare cu bicicleta in oras nu are nimic dintr-o cursa ciclista sau o coborare pe off-road. Si eu si multi altii, purtam intotdeauna casca in competitiile cicliste, sau turele cu bicicleta pe munte, dar niciodata cand ma duc la serviciu cu bicicleta: este o alegere rationala. Cazaturile ciclistilor reprezinta 9/10 din accidentele sportivilor, dar in mediul urban este invers, 9/10 din accidente sunt coliziuni cu un vehicul motorizat. (Sursa: date Securitatea Rutiera din Franta si Federatia franceza de cicloturism, prelucrate de FuBicy).
Riscurile de ranire si utilitatea castii sunt foarte diferite, in functie de practica. Ciclistii in cauza stiu asta si adopta comportamentul adecvat: procentul de ciclisti care poarta casca este de 86% printre sportivi, si 7% la ciclistii urbani. (Sursa: inventarierea a 10174 ciclisti in 14 centre, FUBicy 2007)
Ar fi deci inutila legiferarea in Codul rutier, mai ales ca acesta nu se aplica la practica MTB in afara drumurilor publice, unde apar cele mai multe cazaturi (risc de 6-7 ori mai mare decat pentru un ciclist aflat pe sosea, dupa datele FuBicy).
Un studiu recent intr-o sectie de neurochirurgie pediatrica din Canada arata ca golful este un sport cel putin la fel de periculos ca si ciclismul in cazul copiilor.
A nu se confunda bicicleta si "doua roti"! Ciclistii nu sunt mai afectati de accidentele de circulatie decat media altor participanti la trafic. Acest lucru nu are nici o legatura cu soarta motociclistilor:
.
% din deplasari
% din raniti
% din morti
Doua roti cu motor
2 %
30 %
21 %
Biciclete
4 %
4 %
4 %
(Sursa: FuBicy)
Daca e sa fie casca, intai sa fie pentru pietoni. In accidentele de circulatie, in ciuda prejudecatilor indarjite, ciclistii nu sunt mai frecvent afectati decat alti participanti la trafic! Datele culese recent (2004) in Franta arata dupa cum urmeaza.
.
Ciclisti
Automo- bilisti
Pietoni
Raniti usor si mediu
92 %
93 %
84 %
Raniti grav
8 %
7 %
16 %
- din care mortal -
0,4 %
1,3 %
2,3 %
% al leziunilor la cap
17 %
24 %
26 %
Impactul este neglijabil asupra securitatii rutiere. In Spania, din 2004, casca este obligatorie pentru deplasarile pe drumurile nationale, intre orase. Printre ciclistii raniti spitalizati ca urmare a unui accident rutier, purtatorii de casca au crescut de la 28% la 48%. In acelasi timp, procentul de ciclisti spitalizati cu leziuni la cap a crescut de la 22% la 25%! Daca, asa cum se afirma adesea, casca reduce cu adevarat riscul de leziuni la cap cu 80%, atunci acest indicator trebuia sa coboare de la 22% la 14%: cautati anomalia... (Sursa: J.Merallo, Congresul Velo-City 2007, dupa datele Direction du Trafic espagnole si Universitatea din Valencia)
Ce conteaza, de fapt, pentru siguranta ciclistilor? Se stie de mult. Prin compararea a 8 tari (7 in Europa + SUA), se constata ca frecventa accidentelor mortale nu este corelata cu portul castii, ci mai degraba cu procentul de deplasari pe bicicleta din totalul deplasarilor (pe romaneste, numarul ciclistilor de pe strazi).
Scala din stanga si histograma violet: procent de deplasari efectuate cu bicicleta. Scala din dreapta si linia albastru inchis: numar de morti pe miliard de km parcursi cu bicicleta. Cifre portocalii: procent de ciclisti care poarta casca (in afara practicii sportive). Un miliard de km reprezinta de 4000 de ori distanta parcursa de un ciclist care merge zilnic 10 km pe bicicleta timp de 70 de ani.
Ce este Efectul Peltzman si ce vrea el? Despre efectul Peltzman - schimbarea comportamentului uman ca urmare a aparitiei unor reglementari, in sensul cresterii riscurilor intr-o arie adiacenta si astfel neutralizand menirea initiala a reglementarilor in cauza - si despre semnificatia lui sociala, mi-ar placea sa vorbesc mai mult, dar o sa ma limitez la a prezenta un film. Castile de bicicleta atrag pericolul
Si daca s-ar distribui gratuit? O obiectie legata si de distribuirea gratuita de casti: Federatia Europeana de Ciclism recomanda sa nu se recurga la aceasta de metode de diseminare, intrucat astfel se poate intari ideea ca ciclismul este o activitate periculoasa.
Please do not distribute bicycle helmets for free; it misinforms and confuses the public about road safety and cycling, making cycling appear as a dangerous activity. On the contrary, cycling is healthy, the roads are made safer and traffic is reduced.
Dar cum ramane cu studiile care demonstreaza utilitatea castilor?John Franklin a inventariat (2006) cateva sute de documente publicate care sustin portul castii, dar numarul materialelor care implica studii originale care sa arate beneficiul sunt destul de putine, cam 20.
Cea mai citata statistica, aceea ca se reduc ranile la cap cu 85% si traumatismele cerebrale cu 88%, provine dintr-un singur document -Thompson, Rivara & Thompson in 1989. Ce este interesant, e faptul ca aceiasi cercetatori nu au putut reproduce aceleasi cifre 7 ani mai tarziu.
In final va propun o incursiune si pe site-ul Cycle Helmets, care trateaza problema si ajunge la concluzii similare.
Deci, data viitoare cand va mai ganditi la binele celorlalti ciclisti din oras, puneti-va sau nu casca, dar in primul rand, deplasati-va cu bicicleta.
Cine este mai rapid? O poveste pe strazile din Londra, un joc de leapsa intre un curier pe bicicleta si un skater. Clipul a fost selectionat pentru Festivalul de Film pentru Biciclete. Autor: William Prouty, Biker: Khaled Ben-Rabha, Skater: Dave Whitehead Bineinteles, asa se intampla numai in filme. Filmul este si pe IMDB, unde il puteti vota.
Castiga nu cine ajunge primul, ci cine realizeaza cele mai multe urcari complete ale strazii intr-o singura zi.
O parte dintre ciclisti abordeaza inclinatia pieptis, facand uz din plin de capacitatea de efort anaerob dezvoltata din pedalarea zilnica pe un "fixie".
Si mai exista o a treia categorie, de "inventatori", care creeaza tot felul de masinarii stranii, numai pentru a putea ajunge in varf cu maxima siguranta si minim efort (sau nu).
Toata povestea in clipul de mai jos.
