Sambata trecuta am urcat o panta cu o medie de peste 10%. Adica 10% spuneau panourile de pe margine, altimetrul meu spunea ca este mult mai mult. M-am chinuit ceva, frecventa cardiaca s-a plafonat la 95% din HRmax, picioarele imi trimiteau intens semnale despre sfarsitul lumii, iar pamantul rece si umed de pe margine parea extrem de imbietor la pauza. Panta nu a fost foarte lunga, dar parea sa nu se mai termine. A fost unul din momentele acelea in care ma intreb ce caut eu acolo, calare pe o bicicleta, pe o panta imposibila. Bineinteles, odata ajuns in varf, imi aduc aminte si raspunsul la intrebare.
Californienii si-au gasit o locatie pentru propriul lor concurs de hill climb. Se numeste strada Fargo, si este in Los Angeles. Panta de 32% si lungime de numai 176m. In fiecare an, se organizeaza un concurs de catarare pe aceasta strada. Castiga nu cine ajunge primul, ci cine realizeaza cele mai multe urcari complete ale strazii intr-o singura zi. Competitorii au modalitati diferite de a ajunge in varf. Majoritatea abordeaza panta pe o traiectorie serpuitoare, care practic atenueaza inclinatia teribila. O parte dintre ciclisti abordeaza inclinatia pieptis, facand uz din plin de capacitatea de efort anaerob dezvoltata din pedalarea zilnica pe un "fixie". Si mai exista o a treia categorie, de "inventatori", care creeaza tot felul de masinarii stranii, numai pentru a putea ajunge in varf cu maxima siguranta si minim efort (sau nu). Toata povestea in clipul de mai jos.
Recordul privind numarul urcarilor a avansat foarte mult in ultimii ani, ajungand de la 52 in 2006 la 101 in 2008. Mai multe poze de la competitie aici si aici. O poveste despre constructia acestei strazi aici.