Anul acesta, blogul Genubike a implinit o decada de existenta.
A inceput ca o modalitate de ventilare a propriului eu (o ironie marca Dunning-Kruger). O initiativa naiva, pentru ca nu intelesesem ideea de capitalizare a blogului (genul "voi ma gasiti pe mine, nu eu pe voi").
La inceput, era simplu, pentru ca informatia nu circula in Romania, nu aveam decat sa culeg si sa traduc ce mi se parea mai interesant din informatiile peste care dadeam mai mult sau mai putin accidental. Pentru ca nu exista nimic altceva, puteam scrie orice legat de biciclete, de la tehnologie si pana la designul infrastructurii. Totul era atunci nou.
Nu a durat mult, pentru ca destul de repede au aparut nenumarate alte surse locale de informatie despre biciclete si biciclit, asa incat rolul de agregator de stiri velo nu mai era relevant. Asa incat am continuat cu ce stiam eu mai bine: punerea cap la cap de informatii, si interpretarea datelor stiintifice.
Multe lucruri s-au schimbat in viata mea de atunci - acum scriu relativ rar pe blog (nu e nicio exagerare ca scriu "din an in Paste") - dar cateva au ramas:
inca sustin vehement ca obligatia prin lege a castii de protectie pentru biciclisti este o tampenie.
Nu stiu ce va urma. Mai am vreo cateva articole care zac in faza de ciorna de ani de zile si poate ca vor mai exista si alte subiecte ce poate vor merita efortul publicarii. Si mai exista un proiect mai vag la care ma gandesc pentru acest blog. Dar nu exista promisiuni.
Siguranta biciclistilor este o tema inevitabila atunci cand biciclistii impart acelasi spatiu de trafic cu soferii.
Dar e mai greu sa impacam libertatea oamenilor de a se deplasa dupa bunul lor plac (inclusiv cu bicicleta) cu nevoia asigurarii unei sigurante acceptabile pentru toti participantii la trafic.
"Pentru asta exista legi" ar putea spune unii. Sigur, exact asta este scopul legilor, sa enunte cele mai convenabile compromisuri intre libertate individuala si siguranta.
Asa cum am mai spus de atatea ori, cand e vorba de comportamentul uman, modificarea punctuala a legii intr-un anumit sens nu rezolva neaparat problema, pentru ca oamenii se adapteaza rapid si isi schimba comportamentul, uneori cu unul mai nociv decat initial. Pare ciudat cum, dupa ce s-a interzis trimiterea de mesaje in timpul condusului, a crescut numarul de tamponari in multe parti din Statele Unite. Una din explicatiile anectodice este ca, daca inainte soferii tastau pe telefon in dreptul parbrizului (avand drumul macar in vederea periferica), dupa schimbarea legii, soferii continuau sa tasteze, dar ascunzand telefonul sub bord (si deci, luand ochii complet de pe drum) pentru a nu fi amendati.
Daca, in numele sigurantei, se introduc
un numar excesiv de cerinte pentru ciclisti insotite de verificare si
sanctionare frecventa, tot ce se obtine este gonirea biciclistilor din trafic. Este ce s-a intamplat in Australia, unde prin accentuarea responsabilitatii biciclistilor disproportionat fata de
ceilalti participanti la trafic, s-a obtinut diminuarea numarului biciclistilor.
Dar sa presupunem ca nu este o simpla discutie daca biciclistii au sau nu ce cauta in trafic, si interesul este pentru prevederi rezonabile care sa creasca siguranta in trafic. Se incadreaza distanta minima obligatorie in aceasta categorie?
Reglementarea unei distante de depasire nu este o idee noua. Ea este aplicata deja in mai multe state, printre care Olanda, Franta, Portugalia, Belgia, Spania si unele parti din Statele Unite si Australia. Interesant ca in lista intalnim atat tari renumite pentru promovarea ciclismului, cat si tari rezistente la ciclism. Romania tocmai s-a adaugat la lista a tarilor care prevad distanta minima la depasire.
Din cauza vitezelor diferite de deplasare, biciclistii care participa in trafic sunt aproape constant depasiti de masini. Statistic vorbind, aproape nici una dintre aceste depasiri nu rezulta intr-un accident, dar teoretic, orice depasire poate deveni unul. Modul in care traficul "curge" pe langa biciclisti le influenteaza perceptia despre pericolul la care se expun, chiar in lipsa oricarui incident.
In Marea Britanie s-a realizat un studiu numit "Near Miss" - ("cât pe ce" in traducere libera), care a cules impresiile biciclistilor din Londra si imprejurimi despre situatiile in care incidente in trafic au fost evitate la limita. Anectotele culese nu spun toata povestea, dar ofera o imagine destul de buna despre cum se vede traficul din perspectiva ciclistilor.
Sursa: NearMiss.bike
Alte cateva studii stiintifice au incercat sa elimine subiectivul din ecuatie, utilizand tot felul de radare, lasere si camere, care inregistrau traiectoria si/sau pozitia masinilor care ii depaseau pe biciclisti. Despre experimentul lui Ian Walker (aka "casca versus peruca") am vorbit aici. Am vorbit si despre un experiment complementar, realizat de aceeasi echipa. In fine, un studiu a mers si mai departe, incercand sa stabileasca un model complet al modului in care masinile depasesc biciclisti. Nu vreau sa insist pe concluziile acestor studii (unele fiind chiar controversate), cat pe ideea ca avem nevoie sa intelegem bine fenomenul inainte de a incerca sa il schimbam. Dar, cand lucrurile devin mai clare, masurile care reduc incidenta accidentelor vor fi intotdeauna de preferat celor care doar controleaza efectele acestor accidente (stiti cu totii la ce ma refer aici).
Fostul campion si detinator de recorduri Chris Boardman este una din figurile importante care militeaza pentru siguranta biciclistilor. In clipul de mai jos, destinat soferilor, Chris explica cum un biciclist nu trebuie abordat ca un obstacol pe marginea drumului, ca spatiul ocupat de biciclist este ceva mai larg decat dimensiunile fizice ale biciclistului + bicicleta datorita ajustarilor continue la traiectorie (ceea ce numeste "anvelopa dinamica").
Deci, modificarea punctuala a legii este departe de a rezolva problema depasirilor periculoase.
Asta nu inseamna ca biciclistii cei mai intreprinzatori nu pot obtine niciodata aceste informatii.
In concluzie, nu vreau sa dau un verdict categoric. Similar cu concluzia de aici, cred ca depasirea la distanta cat mai mare posibil este o masura de bun simt foarte importanta, si ar trebui promovata agresiv printre soferi, dar posibilitatea de verificare a respectarii acestei prevederi legale este limitata la biciclistii cu excess de tehnologie in bicicleta.
