22 septembrie 2006, "Ziua internationala fara masini", Bucuresti. O zi ca oricare alta, plina de ambuteiaje, in plus a plouat de dimineata si erau balti peste tot. Multi auzisera un zvon, cum ca ciclistii vor protesta pentru ca nu mai au voie cu bicicleta pe strada - prostie preluate de cativa ziaristi de mana a doua. Altii, s-au uitat pe geam si au ales sa navigheze pe Internet sau sa contribuie cu autoturismele personale la "expozitia de conserve" din intersectii. Eu stiam deja ce aveam sa fac pe 22 septembrie, aveam sa-mi inaugurez o bicicleta oldschool, a carei conceptie incepuse cu mai bine de 2 luni in urma.

17:00. In parcul Izvor, vreo 20-30 de ciclisti adunati, de toate tipurile: urban riders, ciclisti de sosea, si cateva fete pe biciclete de oras. Si eu, imbracat in messenger, cu semispeeder-ul meu. Cateva grupuri de cunoscuti, dar noi de fapt nu veniseram acolo ca sa fim cu cei cunoscuti.

Venisem sa fiu cu biciclistii. Pe unii ii cunosteam din vedere, pe altii de pe net. Dar pe cei mai multi, nu ii cunosteam de loc, si asta nu avea nici o importanta, pentru ca eram cu totii acolo.

Incet incet, am inceput sa ne orientam, sa comunicam, sa constientizam ce era de facut. Aveam intalnire la ora 18:45 in Parcul Unirii cu un alt grup care venea din Tineretului. Plecarea era la si douazeci, dar inainte de asta, trebuiau lamuriti cativa ziaristi despre ceea ce deja incepuse: prima sarbatoare adevarata a Zilei fara masini in Bucuresti. Prima aglomerare de biciclete in Bucuresti cu masa critica.

In sfarsit ne pornim, exact cand gardienii parcului devenisera impacientati. Plimbarea incepe haotic, unii se reped in fata (si eu dupa ei), cineva striga "stati in grup!", trecem prin statia RATB. O calatoare vede 3 ciclisti trecand pe langa ea si explama: "da' mai sunteti multi?"; imi vine sa rad, pentru ca daca s-ar uita in spate, ar intelege. Trecem incet pe trotuar, fara sa-i agresam pe pietoni. In fine, ajugem destul de repede la prima intersectie, cei din fata se opresc. Grupul se intregeste, asteptand un moment prielnic pentru traversare. Deodata cineva spune:
"Haideti mah, ca de asta am venit!"
E usor sa uiti pentru ce lupti, cand vrei sa fii "politically correct". Dar acum era momentul sa nu mai fim rezonabili si sa aratam de ce veniseram. Asa ca tot grupul de vreo 50 de ciclisti a trecut in strada, ocupand o singura banda de mers. Soferii, de obicei atat de agresivi in trafic, au fost surprinsi de actiune si ne-au facut loc. Ne-am strecurat pe Splai si am ajuns la Unirii. Se aud si primele claxoane furioase, cand grupul traverseaza strada pentru a ajunge in parc.


Ne gasim cu cei din Tineretului, si asteptam sa se faca sapte si ceva inainte de a porni. Cativa politisti se agita si negociaza cu ciclistii din grup. In sfarsit, se pleaca. Traversam intersectia de la Unirii: claxoane, strigate, urari. Ocupam o banda pe Bratianu. Cativa se ocupa cu pastrarea coeziunii grupului. Acum suntem peste 100. Ajungem la Universitatii, dar e rosu. Cei din fata incetinesc, insa agentul de politie din intersectie ne face semn sa trecem! Pana si cei mai optimisti dintre ciclisti sunt surprinsi, iar entuziasmul atinge un maxim. Precedentul a fost creat.
Pana ajungem in Romana, suntem mult mai siguri de noi.

Ne oprim in Piata Victoriei.

Pornim spre Piata Dorobanti, si de acolo spre Parcul Herastrau. Deodata, incepe sa ploua. Din ce in ce mai tare. Ciclistii cauta adapost in Piata de Gaulle. urmeaza un moment de confuzie, dar o ciclista din Belgia se adreseaza grupului: "In Belgia ploua aproape tot timpul, asta ar insemna sa nu mai mergem cu bicicleta deloc! De ce sa ne oprim acum?" Ciclistii, care se pregateau deja sa o ia care incotro, se mobilizeaza iar.

Coboram pe Aviatorilor, prin Piata Victoriei, trecem pe Catargiu, si ne intoarcem pe Victoriei (pana la urma, tema centrala a adunarii ciclistilor). Ajungem pe Elisabeta, trecem prin Universitatii si ne oprim la Teatrul National. Aici se termina. Se voteaza pentru repetare odata pe luna, toti sunt de acord. Grupul se sparge si fiecare pleaca in drumul sau. Merg si eu spre casa, bucuros ca am participat la primul Critical Mass Ride din Bucuresti.
Cineva ar putea sa ma intrebe, de ce nu am pomenit nimic despre leaderi, organizatori etc. Din simplul motiv ca eu nu m-am dus acolo chemat de nimeni. Critical Mass e un eveniment fara lideri. Daca nu se organizau adunari in Tineretului sau in Izvor, poate ca altcineva ar fi organizat una la Universitate. Sau m-as fi dus singur. Nimeni nu are copyright pe plimbarea cu bicicleta in Bucuresti. Dreptul asta apartine tuturor. Cei care au stat acasa, probabil ca au salvat un schimb de haine de la un ciclu de spalat, dar eu cred ca au pierdut mult mai mult. Dar in lumea "civilizata", Critical Mass Rides se organizeaza in ultima Vineri a fiecarei luni... ar veni 27 octombrie, va astept. Pana atunci...
Happy Car Free Day!
No comments:
Post a Comment